CSPA își consolidează capacitățile în domeniul supravegherii calității auditului prin schimb de experiență cu Agenția Poloneză de Supraveghere a Auditului (PANA)

02. Iulie 2026

Reprezentanții Consiliului de Supraveghere Publică a Auditului (CSPA) au participat la un program de instruire tehnică dedicat supravegherii calității auditului, organizat de World Bank Centre for Financial Reporting Reform (CFRR), în colaborare cu Agenția Poloneză de Supraveghere a Auditului (PANA).

Programul a oferit participanților oportunitatea de a analiza în detaliu experiența practică a autorității de supraveghere din Polonia, metodologia aplicată în desfășurarea controalelor externe ale calității auditului, precum și abordările utilizate în gestionarea aspectelor complexe întâlnite în activitatea de supraveghere publică.

Pe parcursul instruirii, experții PANA au împărtășit deschis experiența acumulată în procesul de dezvoltare a sistemului polonez de supraveghere, prezentând exemple practice, provocările întâlnite și soluțiile aplicate în activitatea de inspecție. Schimbul de experiență a demonstrat importanța unei abordări bazate pe profesionalism, independență și îmbunătățire continuă.

Cunoștințele și experiența acumulate vor contribui la perfecționarea metodologiei CSPA privind controlul extern al calității auditului și la consolidarea cadrului de supraveghere publică a auditului din Republica Moldova, în conformitate cu cele mai bune practici europene.

CSPA adresează sincere mulțumiri World Bank Centre for Financial Reporting Reform (CFRR) pentru sprijinul constant acordat dezvoltării instituționale și consolidării capacităților autorităților de supraveghere publică din regiune.

De asemenea, exprimăm profunda noastră apreciere experților Agenției Poloneze de Supraveghere a Auditului (PANA) pentru profesionalismul, deschiderea și disponibilitatea de a împărtăși experiența și bunele practici acumulate. Dialogul constructiv și schimbul de cunoștințe reprezintă un sprijin valoros pentru dezvoltarea unui sistem modern și eficient de supraveghere publică a auditului în Republica Moldova.

Experiența CSPA în cadrul acestui program este reflectată și într-un articol publicat de World Bank CFRR, disponibil la următorul link:

https://cfrr.worldbank.org/news/technical-training-audit-quality-assurance-learning-polish-experience